Aurora Martin este o femeie rafinata, care ocupa in prezent functia de senior adviser in cadrul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii din Romania. Este o femeie activa, implicata social, de cariera si un etalon de eleganta. Are foarte multe lucruri de spus despre ingrijire si frumusete. Va oferim o monstra din interviul acordat site-ului nostru si care va fi publicat integral in curand…
Femeile sunt obisnuite sa munceasca mai multe ore pe zi…cum isi gasesc timp si pentru ele? Tu esti un exemplu in acest sens…
La o ora de limba latina din liceu, am descoperit un citat din Plotin, pe care mi l-am transformat treptat in principiu de viata: “Sculpteaza neincetat la propria-ti statuie”. Evident, indemnul se refera si la aspectul spiritual, nu numai la cel fizic.
Asa cum, odata ce deprindem abilitati de citire si scriere, continuam sa le aplicam, pentru a ne mentine capacitatea de comunicare, tot astfel, odata ce aflam ce face bine, ar trebui sa aplicam, pentru a ne mentine capacitatea de functionare.
Nu poti gasi scuza ca nu stii ce sa faci pentru a te ingriji si infrumuseta; in epoca excesului de informatii la indemana, ignoranta este chiar o alegere personala.
Timp nu gasesti, daca nu iti propui sa iti gasesti. Daca, insa, ritualizezi obiceiurile de ingrijire, acestea incep sa intre in rutina ta zilnica. Eu cred ca este importanta si atitudinea: daca te vei gandi la indeletnicirile zilnice de ingrijire ca la o corvoada care iti rapeste timpul (si intrebarea reflecta exact aceasta perspectiva, s-ar putea sa sari de multe ori peste ele, preferind sa lenevesti inainte de culcare, butonand pe FB.
Daca, insa, te vei gandi la ele ca la o recompensa pe care ti-o acorzi la sfarsitul zilei, nu numai ca le vei face cu bucurie, dar chiar poti sa ajungi sa te grabesti sa iti termini treburile, ca sa atingi cat mai repede starea de bine pe care numai tu ti-o poti acorda.
In romanul “Micul Print” exista o fraza sublima despre prietenie: “Numai timpul petrecut cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de frumoasa”. De multe ori, nici nu realizam cat de pretios este timpul petrecut cu noi insine si pentru noi insine.
Si, de si mai multe ori, nu numai ca nu ne suntem prieteni, dar ne suntem noi insine cei mai apropiati dusmani, punandu-ne tot felul de piedici fizice (fumat, combinatii de mancaruri nesanatoase…) sau mentale (eu nu pot, eu oricum nu sunt frumos(oasa), eu nu merit…).
Multe drame individuale pornesc de la lipsa iubirii fata de sine si a acceptarii propriilor imperfectiuni (uneori greu de depistat de ceilalti).
Sunt inimaginabil de multi oameni care, nemultumiti de un detaliu de “fabricatie” isi detesta trupul sau chiar se dispretuiesc, ajungand sa se autosaboteze, pentru ca nu e decat un pas pana la a se considera nedemni de iubirea si aprecierea celor din jur.
Nimeni nu e perfect. Perfectiunea se obtine prin acceptarea propriilor imperfectiuni si prin arta de a ti le acoperi sau a ti le transforma in atuuri ori in elemente de autenticitate.
Si, daca nu ma credeti, mai uitati-va o data la nasul Cleopatrei, la alunita lui Cindy Crawford sau la cicatricea din copilarie de pe fata actritei Tina Fey.
Eram destul de tanara cand am citit cartea unui chinez ce arata ce masinarie perfecta este corpul uman, care, in timp ce noi ne procupam de tot ce se intampla in afara noastra sau doar dormim, el asimileaza, selecteaza, proceseaza, transforma toata materia prima pe care i-o livram in elemente necesare functionarii fiecarui organ.
Nu este extraordinar cum toate aceste mecanisme interioare functioneaza de la sine, in timp ce pe noi ne preocupa ca ne-a inselat Vasilica sau ca Brazilia a pierdut meciul cu Germania?! Cartea asta m-a facut sa-mi privesc trupul ca pe un prieten cu care am pornit la drum si care are permanent nevoie de timpul, atentia, grija si respectul meu. Si respectul, pana acum, pare a fi reciproc.
De aceea, cred ca fiecare trebuie sa constientizeze efortul urias al propriului corp de a-l mentine functional, trebuie sa il respecte mai mult, sa il ingrijeasca, sa il iubeasca asa cum e si sa il “sculpteze” nu cu obida si dispret, ci cu placerea si cu harul artistului care slefuieste continuu la desavarsirea capodoperei propriei vieti.