bautura energizanta

Pentru acest suc revigorant se folosește un amestec de fructe bogate în vitamina C: kiwi, lămâie, ananas și portocală, și o banană pentru o consistență mai cremoasă. Sucul este un adevărat elixir energizant și vitaminizant, fiind ideal dimineața, atunci când avem nevoie să ne reîncărcăm bateriile. Kiwi și ananasul au efecte revigorante și tonice.

Iată ingredientele necesare, modul de preparare și beneficiile

  • 2 felii ananas proaspăt
  • 1 banană
  • 1 kiwi
  • Jumătate lămâie
  • Jumătate portocală
  • 1 pahar apă

Ananasul de decojește și se taie în bucăți mai mici, la fel și kiwi și banana. Se transferă toate în vasul blenderului și se adaugă și portocala curățată, sucul proaspăt stors de lămâie și apa. Se mixează timp de câteva minute, până rezultă un suc cremos și omogen. După gust, se poate îndulci cu miere de albine.

A se consuma cu moderație de către persoanele care au probleme cu glicemia, întrucât majoritatea fructelor sunt bogate în fructoză.

Nutrientul-cheie din acest suc este vitamina C, care este un antioxidant natural, bine cunoscut pentru capacitatea de a preveni și de a ajuta la ameliorarea simptomelor de răceală și de gripă.

Cu toate acestea, este bine de știut că vitamina C este mult mai puternică din punct de vedere terapeutic: conform studiilor, consumul de vitamina C în doze mari este asociat cu un risc mai mic de cancer, de infecții, de boli cardiovasculare și de alergii.

De asemenea, vitamina C este importantă pentru menținerea sănătății pielii, celulelor și organelor, țesuturilor și oaselor. Asta datorită implicării sale în sinteza colagenului. Ajută la reglarea tensiunii arteriale și la reglarea ritmului cardiac.

Kiwi, de pe altă parte, este un extraordinar imunostimulator, care conține de 5 ori mai multă vitamina C decât o portocală, aproximativ 273% din doza zilnică recomandată. Totodată, ne oferă o cantitate mare de vitamina A, E, K și cupru și este o sursă alimentară rară de vitamina B6 care este un nutrient important pentru sistemul nervos.

În ananas, dintre toți nutrienții regăsiți, vitamina C are cea mai mare concentrație: 131% din doza zilnică recomandată. În afară de vitamina C, ananasul conține și beta-caroten, care este un alt antioxidant esențial pentru sistemul imunitar și pentru protecția vederii.