Ingrediente necesare:

150 g biscuiți
700 g brânză de vaci
200 g smântână
150 g zahăr
120 ml apă
40 g gelatină
1 portocală
vanilie, după gust

Mod de preparare:

Începem prin a dizolva gelatina într-un pahar cu apă fierbinte, amestecând până se dizolvă de tot. Lăsăm paharul deoparte, să se răcească gelatina.

Într-un bol, punem brânza și o zdrobim cu ajutorul unei furculițe, apoi o amestecăm cu smântâna, zahărul și vanilia, cu ajutorul unui blender vertical.

Dizolvăm în paharul cu gelatina o lingură din compoziția de brânză, apoi turnăm amestecul înapoi în cel de brânză și amestecăm bine, folosind un tel.

Turnăm un strat uniform din compoziția într-o formă de silicon, apoi punem și bucățele de portocală.

Întindem încă un strat de brânză, punem încă un strat de bucățele de portocale, apoi întindem uniform un ultim strat de brânză.

Fărâmițăm biscuiții și îi răspândim peste tort.

Dublăm încă o dată straturile, apoi punem tortul la frigider peste noapte, sau cel puțin pentru 3 ore.

Transferăm tortul pe un platou…

Savurați cu drag! Poftă bună!